Reuniune de clasa la 6 decenii distanta

Reuniune de clasa la 6 decenii distanta
O reintilnire emotionanta, dupa zeci de ani: profesori si elevi ai Liceului de Coregrafie si Arta Dramatica „Octavian Stroia“ au strigat catalogul promotiilor din cei 60 de ani de functionare a scolii.
Peste 500 de absolventi ai Liceului de Coregrafie si Arta Dramatica “Octavian Stroia” s-au intilnit vineri pentru a sarbatori 60 de ani de la infiintarea scoliiSute de oameni, si mai tineri, si mai in virsta, s-au adunat vineri pentru a sarbatori 60 de ani de invatamint coregrafic clujean.
O mare de oameni, de toate virstele, adunati intr-o imensa sala de dans si uitati in imbratisari pentru multe minute. Lacrimile ce le curg pe obraji sint desprinse din acelasi tablou in care parca timpul a incremenit. E bucurie, e tristete si multe amintiri care se revarsa peste ei – o atmosfera care impresioneaza putinii spectatori, care deodata se simt intrusi in aceasta lume inchisa a artistilor. Un gind rusinos de incalcare a intimitatii ma trezeste din visare si ma retrag intr-un coltisor de unde sa pot observa acest impresionant spectacol. Un zumzet se asterne peste uriasa sala si fostii dansatori de succes ai Clujului incep a-si depana amintirile dintr-o suflare incercind sa-si cuprinda intreaga viata in citeva fraze. Prin incapere rasuna un „Vai, nu cred, tu esti? Nu te-am recunoscut“ si un val de lacrimi izbucneste incercind sa potoleasca emotia coplesitoare a revederii. Nici sunetul unui clopotel pe care il zgiltiie disperat directorul liceului de coregrafie nu poate potoli bucuria revederii dupa atitia ani. „In viata mea n-am intilnit atita indisciplina in aceasta scoala“, glumeste directorul si incepe sa strige catalogul promotiilor. Se face loc in mijlocul salii, iar promotiile sint chemate pe rind, sa se prezinte. Doamne mai in etate, dar care nu-si tradeaza virsta, vin in mijloc si se prezinta, executind figuri gratioase de balerine. Apoi, ca intr-un film dat cu „repezitorul“ se perinda toate generatiile de balerini pe care le-a dat scoala clujeana.
„Au venit foarte multi absolventi azi, sint multi care vin din strainatate special pentru acest eveniment. A fost nevoie de multa munca pentru a reusi sa-i adunam si sintem foarte bucurosi ca am putut face acest lucru. Totul a iesit exact cum ne-am dorit – o reintilnire emotionanta dupa zeci de ani“, a spus pentru monitorul Corina Tudor Marc, profesoara la Liceul de Coregrafie si Arta Dramatica „Octavian Stroia“.
Cea mai virstnica profesoara, cea care i-a pregatit pe aproape toti elevii Liceului de Coregrafie si Arta Dramatica „Octavian Stroia“, este aplaudata de cei prezenti. „Este un moment extrem de emotionant si nu m-am asteptat sa vina chiar atit de multa lume“, spune Maria Traila Imre, profesoara inca de la inceputurile scolii de dans clujene, acum in virsta de 88 de ani.
„Pot spune ca ma numar printre fondatorii acestei scoli, alaturi de Octavian Stroia, Larisa Sorban, Jeana Popovici si alti oameni de seama ai scolii de dans clujene. Noi am fost cei care am pus bazele acestei scoli, ne-am zis ca trebuie sa infiintam o scoala de dans la Cluj si pina la urma am primit aprobarea sa facem acest lucru. Am pornit cu o clasa, iar in cele din urma am devenit liceu de coregrafie“, isi aminteste cu drag Maria Traila. Ea si-a facut studiile de dans la Academia din Budapesta, in perioada in care Ardealul era sub administratie maghiara. „M-am intors acasa in ‘45, iar in 1948, cind s-a infiintat Opera Maghiara, am fost aleasa sa lucrez acolo ca prima balerina, iar mai tirziu am lucrat cu jumatate de norma la scoala de coregrafie. De aceea, va pot spune mindra ca, dintre cei prezenti aici, 80% mi-au fost elevi“, marturiseste incintata profesoara. „Sint foarte incintata acum, cind vad atit de multa dragoste din partea fostilor elevi. Imi dau seama ca m-au iubit foarte mult si m-au apreciat, desi trebuie sa recunosc ca eram foarte severa cu ei, dar asta deoarece mi-am dorit pentru ei mai mult decit am realizat eu“, a conchis ea.

Primele generatii de dansatori
Tereza Mocuta este absolventa din prima generatie de dansatori pe care scoala clujeana de dans a dat-o, in anul 1954. „Este un moment deosebit si unic, dar extrem de emotionant. Imi amintesc cu drag cum am inceput sa dansez. Eu sint din Oradea si s-a facut o preselectie de talente in 1949 si am fost printre cei selectionati. Mama mea nu prea a fost de acord sa vin la scoala la Cluj, dar pina la urma a acceptat, pentru ca am convins-o ca asta imi doresc sa fac. La inceput a fost foarte greu, nu aveam o scoala ca lumea, in internat dormeam pe jos, pe paie, iar dupa ce ne-au adus paturi, cu saltele tot din paie, dormeam cite doua in pat. Dar a fost frumos fiindca eram tineri foarte pasionati de ceea ce faceam“, marturiseste Tereza Mocuta, acum in virsta de 76 de ani.
Din 1955, Tereza Mocuta a fost balerina la Opera Romana din Cluj, timp de 10 ani, dupa care, pina in 1989, a fost profesoara de balet la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia“. „Eram o profesoara foarte severa, dar cu toate acestea copiii m-au iubit“, marturiseste Mocuta, mentor pentru multi elevi ai scolii de coregrafie.
O viata fara regrete
Reprezentanta a promotiei 1956, Rozica Szabo spune ca nu regreta absolut nimic din viata ei, deoarece a reusit sa faca tot ce si-a propus. Aceasta reintilnire pentru ea a fost „un moment fantastic, emotionant din cale afara, care nici nu se poate exprima in cuvinte“.
„Am fost si la intilnirea de acum 10 ani, dar n-au fost atit de multe persoane ca acum. Imaginati-va ca mi-am revazut colegi pe care nu-i mai vazusem de 50 de ani. Pe multi nici nu i-am recunoscut, pentru ca nu ai cum, e o viata de om. Este foarte emotionant“, a spus Rozica Szabo, in virsta de 74 de ani. A fost 31 de ani balerina la Opera Maghiara si marturiseste ca a venit „pregatita“ pentru eveniment cu o doza de calmante, „pentru ca altfel n-as putea face fata acestor emotii atit de puternice“.
Rozica Szabo spune ca actuala scoala de dans nici nu se compara cu cea in care a studiat ea: „Eram la Biserica Franciscana, acolo aveam internatul, dar scoala era la inceput si nu erau nici un fel de conditii. Nu aveam paturi, dormeam pe jos si era foarte multa mizerie. A fost foarte greu, am muncit foarte mult, a fost nevoie de perseverenta, dar a meritat efortul depus“.

„Duritatea in arta“, necesara pentru slefuirea talentelor
„Scoala de balet nu era usoara. Era foarte multa disciplina si aici invatai ce inseamna respectarea visului. Se aplica ceea ce se numeste «duritate in arta», care era de fapt slefuirea talentelor si drumul spre calea de artist. Eu sint din Moldova, din Tirgul Frumos, si am ajuns la Cluj in urma unei selectii. Acasa nu aveam televizor, nu aveam nimic si nu stiam ce inseamna baletul, dar simteam in mine niste porniri de a ma exprima prin dans si, datorita acestui lucru, la acea selectie am dansat instinctiv, cum am simtit eu, si am fost selectionata pentru ca eram un talent nativ“, a spus Stela Cocirla, absolventa a promotiei din 1977 si printre primii dansatori ai Companiei „Oleg Danovski“. A lucrat apoi mai multi ani in Germania, experienta pe care si-o aminteste cu drag, despre care spune ca a fost adevarata ei scoala si unde a lucrat cu nume sonore din domeniu. „Aceasta experienta mi-a dat patru perechi de aripi si m-a ajutat sa imi gasesc directia atunci cind nu stiam incotro s-o iau“, marturiseste ea. Intre timp, Stela Cocarla a revenit in Romania, locuieste in Constanta si spune ca ii lipseste foarte mult Clujul, pe care il indrageste enorm.

„A trecut viata peste noi“
„A fost o intilnire emotionanta. Am colegi pe care nu i-am mai vazut de 36 de ani. Desi ne-am recunoscut reciproc in mare parte, au fost, totusi, citiva care s-au schimbat foarte mult si nu mi-a venit sa cred ca intr-adevar ei erau. Asta e, ce pretentii putem sa avem… Ne-am cunoscut copii si ne-am reintilnit oameni mari. A trecut viata peste noi!“, spune plina de emotie Lucia Racosa, absolventa a promotiei din 1974. „Noi, artistii, avem o lume a noastra in care nu patrunde nimeni, uneori nici macar cei apropiati. Poate ca de aceea majoritatea dintre noi sintem casatoriti tot cu oameni din domeniul artei, ca sa ne putem intelege“, glumeste ea.
Lucia Racosa a fost timp de 21 de ani balerina la Opera Romana din Brasov, desi este de origine din Cimpia Turzii. „Cind am terminat eu, a fost primul an in care nu s-au mai facut repartitii, asa ca mi-am cautat de lucru prin tara. Am dat probe la Timisoara si la Brasov si mi-am spus ca acolo de unde imi va veni prima data raspunsul, acela va fi orasul pe care il voi alege. Cei din Brasov mi-au raspuns cu 2 zile inaintea celor de la Timisoara… Si uite asa am ajuns la Brasov si acolo am si ramas“, explica Lucia Racosa motivele plecarii din Cluj-Napoca, oras pe care il adora: „Am locuit in Cluj in acea perioada din viata in care te formezi, poate de aceea imi este asa de drag si ii invidiez pe cei care locuiesc aici. Azi noapte nu am putut sa dorm de agitatie din cauza reintilnirii cu colegii, asa ca am umblat hai-hui pe strazi. Aveti un oras superb, un oras cosmopolit, o adevarata metropola“.
La finalul intilnirii, doamne si domni, veniti din toate colturile tarii si uniti de aceeasi pasiune – dansul, si-au luat „La revedere“ cu promisiunea ca se vor intilni si la urmatoarea reuniune de clasa, peste inca 10 ani.